Rezumat
Psoriazisul vulgar reprezintă una dintre cele mai întâlnite forme de psoriazis. Aceasta este o afecţiune cro-nică, autoimună a pielii, mediată imunologic. În pato-geneza bolii sunt implicaţi factori genetici şi de mediu, iar studii recente demonstrează faptul că mutaţiile de la nivelul histonelor joacă un rol important în apariţia inflamaţiei, diferenţierea celulelor T şi în proliferarea keratinocitelor, astfel se ajunge la concluzia că înţelegerea mecanismului molecular ar putea duce la dezvoltarea unor noi ţinte terapeutice [1]. Din punct de vedere clinic leziunea este descrisă ca fiind o placă eritematoasă bine delimitată, acoperită de scuame albicioase-sidefii ce se desprind uşor [2]. Vom prezenta cazul unei paciente în vârstă de 47 de ani care din punct de vedere histopatologic prezintă toate modi-ficările caracteristice pentru psoriazisul vulgar.