Introducere. Literatura de specialitate mentioneaza in patogeneza afectiunii pe langa factori hormonali sexuali si genetici influenta rezistentei la insulina, insuficienta microvasculara si anomalii inflamatorii.

Material si metode. Am realizat un studiu observational prospectiv pe un lot de 30 paciente cu alopecie androgenetica cu varsta intre 30 si 60 ani, comparativ cu un lot martor de paciente fara leziuni ale fanerelor, cu scopul de a evalua prevalenta sindromului rezistentei periferice la insulina. Au fost analizati urmatorii parametri clinici si biologici: varsta, TA , profilul glucidic, respectiv evaluarea rezistentei la insulina: glicemia a jeun, insulinemia, peptidul C seric, HOMA-IR (homeostasis model assessment of insulin-resitance) si adinopeptina.

Rezultate. Diabetul zaharat tip 2 si hiperglicemia bazala au fost prezente la 3 paciente (10%) fata de doar 1 caz (3,3%) cu hiperglicemie a jeun in grupul martor.
Indicele rezistentei la insulina HOMAR-IR a avut valori definitorii in 14 cazuri (46,6%) , iar in grupul martor in 6 cazuri (20%). Valori ale insulinemiei de peste 25 μUI/ml (valori normale 2-25μUI/ml) au fost decelate la 2 paciente la lotul de studiu in concordanta cu valori crescute ale Peptidului C (val.normale 0,5-3,2).
Valoarea adiponectinei ( parametrii normali la femei: 8.5 mg/L) a fost de 4-7 mg/L la 10 paciente (33%) iar < 4mg/L la 6 paciente (20%) in lotul de studiu si 2 ( 6,66%) paciente in lotul martor (in concordanta cu indicele HOMAR-IR).

Concluzii. Studiul confirma prevalenta crescuta a sindromului rezistentei la insulina la femeile cu alopecie androgenetica , rezultatele fiind comparabile cu datele anterioare din literatura raportate la pacientii de sex masculin.