Rezumat

Incidența crescută a disfuncției de organ și rata ridicată a mortalității prin sepsis, fac necesară și benefică detectarea precoce a sepsisului cutanat, pentru inițierea precoce a tratamentului adecvat, încă din primele ore, de la stabilirea diagnosticului. Sepsisul cutanat este o disfuncție clinică ce amenință viața, datorită alterării răspunsului organismului la infecție și antrenează în managementul său, o colaborare multidisciplinară, în care manifestările cutanate reprezintă triggerul dezechilibrelor organelor interne. Orice infecție cutanată, bacteriană, virală, fungică sau parazitară, poate declanșa sepsis, însă cele mai întâlnite în practica dermatologică sunt cele bacteriene, precum celilita, erizipelul, ulcerele trofice, din stadiile avansate ale insuficienței venoase cronice, dermatozele buloase cu denudări tegumentare extinse (pemfigus, pemfigoid, sdr. Steavens Johnson), eritrodermiile, vasculopatiile etc. Germenii implicați frecvent sunt: Staphylococcus aureus meticilino-rezistent (MRSA), Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa, specii ale genului Streptococcus și Enterococcus. Pentru aprecierea severității, evoluției și prognosticului se folosesc anumiți markeri serologici, însă nu există markeri standard, unanim acceptați în diagnosticul precoce al sepsisului. Metodele de diagnostic de rutină din practica medicală sunt utile, dar nu prezintă sensibilitate și specificitate ridicate. În ultimii ani, s-au studiat intens proteina C reactivă (CRP), procalcitonina (PCT), presepsina (sCD14-ST), proadrenomodulina (Pro-ADM) și citokinele proinflamatorii. Managementul sepsisului cutanat, ca urgență medicală, presupune o abordare multidisciplinară, urmărindu-se evoluția și eventualele complicații, în funcție de severitatea disfuncției de organ, pe toată durata spitalizării pacientului. Posibilitatea de dozare a noilor biomarkeri inflamatori urgentează instituirea terapiei antimicrobiene, contribuind semnificativ la îmbunătățirea prognosticului și reducerii mortalității.